iтогi

„am văzut orașul scufundat
și m-am gândit cum ar fi”

să nu
Cu tot cu grădinițele, mofturile, afecțiunile, căderile
Lecțiile, piramidele, spiralele, insectele
Să nu fi ajuns la punctele de intersecție
cu sincronizările ocazionale
furturile între ghilimele
Cu scuturi și cruci lăsate în bucătărie
Cu visul imprimat pe pernă
Cu iluzia că de fapt nu există obstacole
Cu elanul secerat
Cu lipsa de spectacole
Cu desăvârșirea de a simți la fel poezia
Cu speranța că nici o decizie nu ne aparține
Cu subtextele abandonate printre rânduri –
Tentativa de a mă salva de la singurătate
Cu tot cu criza bine ascunsă
Dansul pe jăratic
Fuga ta de mână cu agonia
Calmul meu vândut la un preț imposibil
Cu dorința de a mișca munții
Dar de a-și păstra mâinile curate
Rămân cu căldura în plex și admirația necamuflată
Cu picioarele pe asfalt
și sinceritatea adusă până la absurd
până la capăt
Cu punctele pe i din clipul „iтогi” al Zemfirei
Cu tot cu rusa mea băgată între litere latine
„Oamenii onorabili împrumută desfăcătoarele de conserve”
și pleacă fără regrete și suspine
Nu-și mai flutură poftele
Nici bandajele
Oamenii onorabili nu se bagă în relații străine

Mă retrag
Închid capacul cutiei
Mă resetez pe prietenie
Fiecare își asumă zilele
deși știu că pot – aleg să nu provoc suferințe

dacă am dreptul la decizie –
îmi sacrific visul
n-o să-ți mai tulbur apa
ca să nu-mi mânjesc karma

PS. M-aș bucura să văd vreodată că-mi porți brățara

Advertisements

bună dimineaţa

Din firul subţire de fum
Din zaţul cafelei
Din Mărioara de la alarmă
Din talpa mică ieşită de sub plapumă
Din raza de soare ce se strecoară în cameră
Din gândul
că inevitabil va veni primăvara
Din borcanul de vopsea albă
turnată peste vise, peste noapte
Îmi desenez mandala

Încalţ bocancii comozi
Trag peste umeri poncho-ul
Frumos
Lănţişorul de la gât
ce zbengăie la fiecare pas
Şi-mi confirmă
că totuşi exist

Ca vântul din intrarea de la metrou
ce desparte o lume de alta
Întorc foaia pe partea curată
Încep ziua
Alta decât ieri,
Alta decât mâine
Unica zi – imaculată.

Şi pe nimeni să nu fută
actul eroic neverosimil
Că astăzi din nou – ca în orice altă dimineaţă
Să reiau totul de la capăt – a fost imposibil

pasăre

Tu prinzi coada fularului prietenei tale și-l miroși pe furiș
când ea lipsește de la masă.
Eu îi scot firele de păr agățate de scurtă când ieşim în oraș.

Aerul vibrează când rămânem în doi –
“Nici Dâmboviţa nu e prea departe dacă eşti pasăre ” spui
Dacă eşti pasăre –
Nici 10 cm distanţă între mâini nu e prea mult

Ca să nu fiu incomodă altora –
îmi leg cu frânghia aripioarele
Trag uşa de la cuşcă
Mă mulţumesc cu un motiv în plus să mă doară

O dată în viaţă am avut curaj – şi acela nu l-am dus până la capăt
Motiv de mândrie: sunt reţinută, matură şi adecvată
Până aici au fost jocurile de-a “cea capabilă de nebunie”
N-a mai rămas nimic din ceea ce ar putea să ardă în mine

7 miles

Am aranjat adevărul pe masă
Cum mi-am scuipat dinţii prin somn în palme
M-am dezarmat
Acum nu am nevoie de colţi
Mă simt în siguranţă

La geam în cafeneaua turcească
La postul de radio francez – jazz
peste drum – un vagabond cu Alzheimer
Aşezat pe jos – tremură
Vine la el un câine negru
Dă cu laba peste botniţă
Vrea să o scoată
Cere ajutor de la bătrân – acela nu reacţionează
Câinele pleacă

“Snake is long. 7 miles” cântă la radio
Şarpele are suficiente scuturi – să se apere
Dar nu ratez ocazia să-i las
câteva vise frumoase
în camera vecină – pe pernă
Şi un pumn de nisip
Să aibă cu ce să-şi astupe găurile în zilele mai grele

Am muncit o iarnă întreagă să-mi suplinesc rezerva
Să am cu ce să mă împart – la ocazie

Peste şapte trepte
Câinele şi-a scos botniţa singur
Iar şarpele a mai deschis nişte uşi –
şi-a găsit apele

vânăta

Prietena ta e foarte drăguță
și vorbește mereu în șoaptă
calmă, caldă și frumoasă.
Oare ai auzit-o să strige vreodată?

Tu spinteci vânăta de parcă ți-ai face drum prin junglă
în loc de cuțit – machete
în loc de legumă – obstacole
Atâta forță arunci prin aer
de parcă ai vrea să testezi realitatea
Să vezi: poate totuși crapă?

Câțiva ani în urmă
un astfel de val avea să mă doboare cu fața în nisip
acum nu
acum puterea asta – mă gâdilă.
Știu unde să caut motivul siguranței excesive
isterice şi nepotrivite situației –
pe partea cealaltă de emoție,
pe partea inversă

Încerc să glumesc
și mă întreb
oare cum arată animalul ce te atacă

Insist cu tirbușonul să deschid conserva
nu-mi reușește deodată
dar într-un final – câștig
la șase mâini pregătim cina
Mâncăm, vorbim despre literatură
Vânăta a ieșit foarte bună

Prietena ta e foarte draguță
frumoasă, cuminte, caldă și deșteaptă
Una mă sperie:
ai auzit-o vreodată cum strigă?
sau chiar mereu vorbește în șoaptă?

“cât de frumos..”

“Cât de frumos eram îndrăgostită!
Până nu știam că ai prietenă”
Sună a un început bun de poem

Cine dracu m-a pus să-i dau accept la cerere?
Şi talentată, şi frumoasă
Încă şi roşcată
ce poate fi mai minunat?
De fapt –
nu am ce să mă mir
nu putea fi altfel
Iar pe de altă parte
parcă mi-a trecut spaima
Am râs de mine,
mi-am ascuns sub zăpadă tainele
N-o să presor cu sare
nici sticla nici ironia
dar nici n-am de gând să mă justific cu scuzele

“Dragostea nu are nimic în comun cu întrecerile
Dragostea are treabă doar cu admiraţia, emoţiile şi frumosul”
Cândva o să finisez aşa un poem

iar până atunci
aştept din nou să pot scrie
iar pentru asta – trebuie să uit
tot ce am citit în cartea din tine

Sper că eşti fericit şi nu confunzi priorităţile:
Pe primul loc poezia – apoi muierile

131

Te urăsc
pentru că mi-ai luat cuvintele din stomac
și le-ai pus exact în locurile în care trebuia
Ai ajuns la stația terminus și acum faci cale întoarsă
În întâmpinare ori nu – nu contează
Astăzi am intrat în sală și am privit aglomerația de scaune goale
Am încercat să ghicesc pe care dintre ele ai stat atunci tu
L-am găsit
i-am potrivit locul
m-am așezat
am închis ochii
am simțit căldura trecută prin 131 de zile
până în ziua de azi
Ca degetele tale
pe care nici măcar nu îndrăznesc să visez
să le simt vreodată pe spate
ca lacrimile care mi-au umplut acvariumul strâmt
în care mi-am făcut casa
Și nici nu-mi pasă dacă ție îți pasă
Nu vreau să știu și mi-e frică să aflu
Te iert
că ai spus ceea
ce nu aș fi fost în stare să fac eu la fel de bine vreodată
Paterson mi-a declanșat nașterea
Tu mi-ai declanșat moartea
Una tăcută
M-am conservat în acvarium și am aruncat tirbușonul
Un pește mut
Cu burta-n sus
arsă
ca și foile pe care ai ars și tu

Tu ai acvariumul tău
Într-o zi poate vom reuși să spargem apa
Mă sperie curajul meu și mă dezarmează neputința
Efortul maxim pentru ziua de azi – e să-mi păstrez calmul
Mă mulțumesc cu ceea ce m-am ales
Nimic nu cer
Nimic nu aştept
E alegerea fiecăruia –
Să fim pe diferite sau aceeași parte de sticlă
în aceleași sau în diferite
Anotimpuri

stop narcotics

Să moară de învidie toţi drogații Chişinăului
Că-mi rupe fesul fără ajutoare
Montagne Russe – pe gratis!
Mereu în excese
La două extremităţi de sine
Fucking surfing cu viteza luminii – zilnic

În toiul iernii la +35,
dansuri pe dune cu Morrison de mână
în cap – nimic
Doar ocean, nisip şi vânt
nici un gând – hard-disk-ul formatat
Curat-curat.
Aşa arată euforia la apogeu de criză
aşa îşi ies oamenii din minţi la modul cel mai medical când nu mai fac față durerii

Mirosul  de ceață purpurie mă bagă în panică
Mă duce pe plaja din Canare
Întâlnirea secolului:
cât se poate de epică
Cu toţi demonii personali – ochi în ochi – veniţi grămadă
să-mi zică că locul meu e dincolo

Pe când alţii caută cu ce să-şi alimenteze aragazul
Din toate drogurile lumii am doar ochii copilului
Cărţile, muzica, câţiva prieteni, cafeaua şi tutunul
când am noroc – dragostea

iar când nu fac faţă încercărilor – beau valeriană
La sărbători – un pahar de vin de-al lui tata
O dată la jumate de an – un alco-trip crâncen cu sora-mea – să scot stresul
Un restart psihic şi restul
efort continuu să mă ţin cu dinţii de realitate
Spaima că totul poate fix în clipa ce urmează să crape
mă pândeşte după fiecare colţ
Şi ştiu că mâinile ce mă sugrumă
Cresc dinlăuntru –
e o continuă luptă
Fiecare secundă
pe drum, în cantină, la lucru
Trag capacul portalului deasupra capului
ca să nu mai confund imaginarul cu realitatea

Să nu mă invidieze toţi drogații Chişinăului
Căci n-am văzut nimic mai groaznic – decât să-mi pierd prin pustiu gardurile
Şi să ştiu că nici o fugă de sine nu mă scapă

Dacă trăiam în ’60
(cum îmi doream în adolescență)
sigur zdohneam supradozată sub gard la vreun 27
astăzi vreau o altă soartă
să-mi întâmpin monştrii în față
și să-mi cresc copilul
cât se poate de trează

tai

tai unghiile, șterg oja
cinci inele jos
deschei patru brățări
cercei in urechi: șapte – le scot
gatsa colorată – n-am curaj s-o tai
de trei ani o port
pasărea de la gât m-a lăsat
si-a luat ultimul zbor
de tatuaje nu știu cum să scap

Manual de biologie
câteva instincte
două conexiuni neurologice în cap
un caiet de diagnoze
jumate din ele – greșite
ars
iatămă-s
nici prea vie
nici prea moartă
inutilă
și adecvată

stau în bucătăria strâmtă
să fi fost alături cineva
aveam să tac tot atâta

să fac lucrurile la timp

La Satiricus s-au epuizat biletele
Anton Palîci de mână cu ambii Artiomi au zburat drept în paharul cu bere

Sora și cumnatul
Vama Veche episodul 2
ce înseamnă – “fetili tatii” beau vodkă
la greu
Și totul era să fie bine dacă știam să mă opresc la timp și nu completam duetul și cu niște Jagermeister
Dar eu nu știu să mă opresc – de asta ridic capacul de pe cratiță-cap
maximum o dată pe lună

Am un bonsai și mereu uit să-l ud
Azi mi-am amintit și i-am turnat apă
în exces
am inundat pervazul și apoi ștergeam caloriferul, podeaua

Data viitoare o sa-mi cumpăr bilete la teatru din timp