proiecții

Scrisori din nicăieri
Scriu cu o scoică pe nisipul ud
Atent aleg cuvinte
Nu le adresez nimănui.

Cuvinte nespuse
Gesturi neînțelese
Priviri nepermise
Corzi neatinse

La nimic nu am obiecții
Trăiesc din proiecții.
Proiecții mănânc
Proiecții ating.

Orice clipă – ca o nouă viață
percep ca o minune
Cu grijă aleg soundtrack-ul
Camera este
Sunet este
Motor, acțiune!

Advertisements

Vama Veche

Copiii ne-au făcut cuminți
calculați, maturi
dar nu și timizi

Rebeli pierduți în nisip
Ne-am înecat ideile în mare
Iar speranțele de a crea o lume nouă
S-au scufundat în pahare
Acum mergem la adunări de părinți
Nu ratăm vizitele la dentist
Plătim facturi, veșnic grăbiți

Din protestul de altădată
A rămas doar muzica,
tatuajul decolorat
și cercelul din ureche.
Nostalgia, adolescența uitată
și plaja de la Vama Veche.

Mers pe loc

Demotivată, ca și tine
Excesivă, ca și tine
Pierdută, ca și tine
Ești norocos
Ai măcar mândrie.

Smulg fir după fir
Să pierd conexiunile
Mă resetez.
Realitate – check
Circumstanțe – check
Cinism – check
Totu-i perfect.
Emoții – la minim

Ochi de piatră
Urechi de piatră
Mâini de piatră
Inimi de piatră
Două statui de piatră
Două oglinzi puse una în faţa celeilalte.
Ca să nu înnebunim – ne facem pietre
Ca să nu înnebunim – ne facem două bucăți de carne pe picioare
care merg undeva
unde?
Aşa nu doare.

Arşiță, din nou arşiţă
Avem nevoie de apă
Sărim în cratiță,
aprindem aragazul
Fierbem supă din bucățile de carne pe picioare
Mâncăm
Să nu murim de foame.

Lăsăm tensiunea la o parte
Ne concentrăm pe lucruri cu adevărat importante
De exemplu – pe sănătate
Că tot ne-am propus să trăim veșnic
Dacă nu fumăm şi facem sport – nu murim niciodată

Şi bani – neapărat ne trebuie bani
cât mai mulţi
pentru lucrurile de care nu avem nevoie
să fim bogaţi –
să facem înmormântare pompoasă
Şi sicriu cu pietricele swarowski
cât mai multe pietricele
Sclipitoare şi frumoase

Şi încă ceva
Trebuie să ne iubească toţi
“Dacă nu te iubești tu pe tine –
nu te mai iubește nimeni”
Nu vorbim urât
Nu supărăm pe nimeni
Doamne fereşte să judecăm pe cineva
Facem doar lucruri bune
Să vină la înmormântare mulţi mulţi
cât mai mulţi –
Asta e criteriul valorii
Numărul celor prezenți.

E uşor să spui că nu-ţi pasă de sănătate
Când eşti sănătos.
E uşor să spui că nu-ţi trebuie bani
Când de foame nu mori.
E foarte uşor să neglijezi oamenii din jur
Când toţi te iubesc și susțin.
E simplu şi firesc să te înăduşi de singurătate
În mijlocul mulţimii.

Două bucăți de carne care au picioare
și stau pe loc
Doi melci amputați de picioarele
pe care niciodată nu le-au avut.

Frigărui

Mi-am înfipt dinții în frigărui.
Era făcut din mine
Tăiată în bucățele, bine coaptă
Pe țepușe de grătar cu grijă îmbrăcată.

Tare gustoasă mai sunt!
Am mâncat bucată după bucată
Apoi încă una
Nu mai încăpea, dar am băgat cu forța
Până n-a plesnit burta.

Au venit cățelusii
Fericiți m-au păpat de pe jos
Dând din codițele lor mici și drăguțe
Vor crește mari și sănătoși!
O să le punem zgardă și hlănțug la toți
și cușcă lângă poartă
Să ne păzească de hoți

Encefalograme

Trecutul sovietic nu te apasă
Ești doar tu cu tine
și fricile ce nu te părăsesc
Ca în filmele lui Lynch
Care-ți bagă panica în oase
Dar nu-ți explică de ce.

Să nu creadă cineva că ai remușcări
Te-ai ascuns după perdea.
Să nu-ți pună nimeni întrebări –
Ți-ai scos în față rufele.
E un truc pur femeiesc:
Să fluturi adevăruri dure
Ca să nu se bage nimeni
în ceea ce contează.

Nu ți-ai ars encefalogramele
N-ai făcut drame, când era cazul
Te-ai tăiat în trei bucăți
Una ai lăsat-o pe pereții din spitale
Alta – ai învelit-o în hârtie.
La ultima ai renunțat

Într-un graal întors cu capul în jos
Vom pluti ambele
Mi-am găsit și eu hainele
Nu mai sunt invidioasă

10636605_563050053824468_7712579059844948534_o.jpg

Odessa

Când am revenit peste câțiva ani
Am înțepenit toți patru
Au rămas doar salcâmii
Câinele roșcat, deja bătrân
Oamenii străini
Marea calmă, fără valuri
Krasnîe Zori dărâmat
Și garduri, garduri, garduri

Salcâmul mirosea a Odessa.
Lesa legată de deget
Pescuitul cu tata
Mama fericită
În copilărie scufundată.

Marea tulbure
Țipete, jocuri pe plajă
Valuri enorme
Am nimerit în furtună
Cât pe ce era s-o înec pe soră-mea.

Vila mare cât toată Odessa
Câinele roșcat, vecinii
Noi zburdam veșnic
Murdari, flămânzi, înflăcărați
Cinci copii ai tuturor
Fiecare din noi avea
Câte 10 mame și tați

Krasnîe Zori –
Știam acolo
orice cărăbuș pe nume.

Seară de seară
Toți grămadă
Ruși, evrei, artiști, moldoveni, odesiți
La o masă
Armeni, hamali, marinari și bandiți.

Căpitanul, de regulă, în capul mesei
Cu râsul necontenit adus din mare
Și atât de tare
De se cutremurau salcâmii
Și-și scăpau florile în salată.
Așa mâncam
Roșii cu zâmbetele unii altora.

Iar seara
bere și tarankă
Vocile din grădină
noi la culcare
mai puțin zgomotoase.
Romanțele scăpate în pahare

Apa din mine

“Only dead fish go with the flow”
Am citit în baia unui bar
Scris cu markerul pe perete.
Apoi am urmărit
Cum curgea apa în chiuvetă.

Am înghițit ideea
Amestecând-o cu berea din pahar
Cât pe ce să ma înec.
Protestul trezit
Mi-a lăsat un gust amar.
Mi-a luat timp să înțeleg
Că fluviul nu greșește
și tot ce pot să fac
E să mă transform în pește

Să simt curentul apei
El știe pe ce drum apucă
Dacă am de zbătut – mă zbat
Când trebuie – las apa să mă ducă

O să înot cum simt și vreau
O să am răbdare
până din pește mă prefac
în apă dusă în canalizare
sau dacă poate am noroc
În spumă de mare

Conștient

Mă trezesc dimineața
Bag în mine litri de cafea
Fumez 5 țigări la rând
Fără să mănânc

Mă las jignită și nu mă apăr
Mă las să simt ceea ce simt
Fac orice numai să nu fiu ipocrită
Când trebuie, mint.

Mă las manipulată
Încerc să manipulez
Mă izolez de societate
Cu ea mă conformez.

Sunt arogantă
Apoi cu tot sufletul mă urăsc
Mă apuc de orice
Numai să fiu permanent ocupată.

Duc dialoguri cu mine
Le ignor
Îmi revăd prioritățile
Îmi verific sistemul de valori.

Mă forțez să fiu mândră
Cerșesc dragostea înapoi
Îmi pun singură diagnoză
Mă declar cea mai sănătoasă dintre noi

Cad în depresie
Din ea mă scot
Îmi pun coroană-n cap și mă cred regină
O scap în glod

Judec prostia
O justific apoi
Strâng mărunțisuri
Le arunc la gunoi

Nu mai beau
Pentru că alcoolul trezește inconștientul
Totuși uneori mă-îmbăt.
Când vreau să fug de conștient.

Îmi cresc fiul
Îi urmăresc orice metamorfoză
îi influențez comportamentul
Îi conștientizez gândurile
Nu mă panichează rolul de mamă
Deși oricum mi-e frică să greșesc
Pun totul pe balanță
Calculez

Ca în filmele lui Kim Ki Duc
Mă opresc în fața ușilor
Ca să conștientizez.
Dacă uși nu există
Eu mi le creez

Mulțumesc de atenție
Mulțumesc de grijă
Mulțumesc de supărări
Mulțumesc de dragoste
Chiar dacă uneori
E manifestată într-un mod deloc mie clar
Mulțumesc că-mi dau voie
Să interpretez orice – cum vreau

Mulțumesc că sunt sănătoși cei dragi
Într-un final –
E unica ce mai contează
Și asta nu e deloc banal.

Fiecare secundă –
Conștient oricum
Tot ce fac
Foarte conștient.
Îmi asum.

Mamă –
E unicul cuvânt
prin care pot, fără dubii
Să mă identific
În rest – un nimic
Cu un milion de întrebări
Pe care
(dacă să o cred pe sora-mea)
Mi le pun greșit

Poezia ta

Las scaunul în prag
Să nu mă pomenesc în ușă cu-o lăcată.
Deși nu mai știu
Dacă acum m-ar panica
Ieșirea aparent blocată

Să zbor ca tufa prin pustiu
Ghidată de a nopților feline
Învăț.
Sunt gata să fac orice
De frica să mă înec în tine

Ultima ta poezie
M-a prins la țanc
Fantastic de frumoasă
Dar după ea m-am pomenit strivită
Sub roțile de tanc

Trei zile am purtat-o
Pe mine ca pe o cămașă,
M-am scufundat în ea
Sărind din van în ocean
Ca nu cumva să zici că-s lașă

Și acum mai simt în gură
Alge, nisip și gust de apă sărata
Și vrei sa crezi ori nu
Dar m-a lăsat
Complet debusolată