paranoie

Te-am visat urât azi noapte.
Eu te iubeam,
iar tu m-ai înşelat
Ţi-am povestit,
am râs cu poftă
peste o clipa
ambii am uitat.
Şi totuși straniu
de ce eu mai rămân
un pic supărată
iar tu mă privești
de parcă te-ai simți vinovat.

Advertisements

Motivații

Lucrurile importante i se întâmplă neașteptat.
Trăirile colorate
și cele mai frumoase iubiri – necondiționat.

Copilul ce privea acvariumul
pentru prima dată.
Țâncul maidanez ce a lins-o în palmă
când era tristă și debusolată.
Un sărut multașteptat
ce a găsit-o în clipa, în care nu era gata.
Stări de unitate, prietenii, nostalgia, discuțiile noaptea cu tata.
Muzee, concerte, cărți și filme –
darnica cutie cu lumină – de ani de zile neschimbată.
și casa ei fidelă de pește – gingășia și siguranța
pe care i-o dă apa.

Setea –
(în zilele în care n-o trădează)
e ceea ce-i mișcă cursul
O face să se trezească
Din nou să-și pună întrebări
şi să caute răspunsuri
Să aibă poftă să vadă o dată răsăritul
și măcar încă o dată apusul.

Am schimbat poeziile 
pe coduri fiscale.
Iar crucea din cimitir
pe rechizite școlare.

N-am evadat
Doar am ajuns la limită
și m-am oprit să-mi iau o răsuflare.
Țanc!
s-a auzit mutat din loc comutatorul:
S-au inclus sistemele
de autoapărare.

uzine

Mii de uzine
Produc drame și crime
şi le folosesc împotriva mea
nu împotriva omenirii

Mi-ai promis
Să concediezi din ele toți lucrătorii
să-i transformi din angajați
în vizitatori
dar n-o să-ți reuşească performanța
atâta timp
cât între noi există distanță

Orice magie
la un moment dat se transformă în scrum
e firesc
rămân la poarta uzinei singură.
Nu există mâine
sunt obligată să fac curat acum

Cererile de concediere
n-o să ardă în foc
mai bine iau katana
Şi-i omor
o dată pentru totdeauna.
Ca să nu mai văd în tine
un escroc

E lucrul meu să mă clarific cu mine
iar tu, dacă ai chef
poți între timp să faci curat
în ale tale uzine

Valurile mării se sparg de mine
În loc să lovească de mal.
M-am săturat să par puternică şi independentă
Mă-mbăt de scârbă în ultimul hal.

Atâta timp cât adorm în cort
Cu vodka alături – în loc de tine
N-am nici un chef să scriu poezii
Despre fericire.

Şi dacă râzi de mine
Şi zici că mă alint
E timpul să mă retrag
şi să încetez să mă mint

N-o să accept cinismul ca normă
Prefer să te smulg din rădăcini
Decât din nou să mă înșel
Mai bine rămân unicul romantic spurcat pe pământ

Perpetuum în Em

Stau la bucătărie și fumez.
Noapte
Ora patru.
În camera de-alături
Stă la masa de lucru
Fumează și tata.

Ambii nu putem dormi
De parcă cineva
ar fi otrăvit aerul din casă.
Ambii în apă plutim
Doi pești diferiți
Prinși în aceeași plasă.

Tata
Din norul lui de fum
pescuiește note
Le aranjează în tacturi.
Iar eu
Mă uit la scrum
Fac din el fraze
Dar mă pierd printre cuvinte și straturi.

Tata
își scoate așchii din suflet
Aud muzică.
Înseamnă că zilei de azi
nu i-a reușit complotul.
Infecția o transformă-n sunet
Zâmbesc,
mă bucur el și-a găsit antidotul.

Iar eu
Mă uit la foaia
Rămasă albă și intactă.
Azi, ca și ieri
Rămân cu sine.
Bolnavă
Infectată

Bunica, Teatrul de Operă şi Compotul de Piersici

În ajun de Crăciun
Teatrul de Operă miroase a chifle și papuci.
Chiflele se coc în bufetul de la etajul trei,
dar mirosul îl simt încă din prag
când trec de turnichetul
de la intrarea de serviciu.
Până mă scutură bunica de zăpadă
Mă salut cu deadea Kolea.
Veșnic aruncă glume noilor veniți.
Chicotesc în șiretul de la căciula mea mare şi incomodă
pe care o poartă toți copiii sovietici.
Bunica, îmi îndreaptă fustița
Îmi lasă 9 copeici –
pentru chiflă și compot
și pleacă la repetiții.

Iar eu rămân cu Nadea și deadea Kolea.
Nadea e fiica violoncelistei din orchestră,
cu un an mai mare decât mine,
blondă, cu dinții strâmbi,
veșnic zâmbitoare și cu privirea vie.
Deadea Kolea e gardian
Are un caiet terfelit în care scrie poezii
Ne așteaptă să venim cu nerăbdare
să ne distreze cu rime hazlii
și o face cu atâta uitare de sine
că-i tremură de emoție mâinile.
Râdem în hohote
cădem pe jos
strângem pe ștrampi praful de pe parchetul vechi și ros
de ani de zile din holul teatrului.
Când își termină creațiile noi
Lui deadea Kolea i se face rușine de slăbiciunea sa,
devine sever și ne fugărește.
Atunci alergăm prin coridoarele lungi și semi-întunecate.
La garderobă ne așteaptă teotea Klava –
o evreică mare și prietenoasă
dar foarte neîndemânatică.
Când intrăm avem nevoie de timp ca să ne deprindem cu mirosul insuportabil
de pantofi și cizme vechi.
Dar răbdăm.

Teotea Klava ne transformă în zâne și prințese
ne pune pălării și măști
se lasă în fotoliu
Bate din palme,
La finele fiecărei scenete ne cheamă la bis.

Urmărim ceasul de pe perete
ca să nu scăpăm ora pauzei
când toți artiștii vin la bufet.
Atunci ne întoarcem în fugă la etajul trei,
ne ascundem la masa din colț și devenim timide.
Bufetul se umple într-o clipă de voci asurzitoare,
glume și arii dedicate bufetierii.
Mulți nu au bani
și o îndulcesc pe teotea Mașa
cu promisiuni înscrise în caiet

Vin bunica și mama Nadei.
Vin colegii și prietenii lor,
ne iau în brațe,
ne trag de cosițe și ne prind de nas.
După pauză – toți revin în săli,
Dar noi rămânem singure
confuze de liniștea lăsată
în urma exploziei de drame și comedii
născute în bufetul mic
timp de 30 de minute

Inventăm istorii.
Să nu râdă de noi teotea Mașa
vorbim în șoaptă
despre viitorul de artiste
care ne așteaptă,
ne alegem rolurile
și neapărat costumele.

În ajun de Crăciun
Mă duce bunica la Spărgătorul de Nuci
rămân fascinată de spectacol
de eroina prinicipală – Mașa
chiar mă îndrăgostesc
insist să mergem cu bunica
Să o văd în culise.

Enormă mi-e dezamăgirea
Când văd că de fapt nu e o fetiță fragedă
cum am văzut-o din sală,
dar e o tanti aproape bătrână și strașnic de machiată –
încât nu pot să-i ghicesc fața.
Degeaba acea tanti străină
Încearcă să-mi demonstreze
Că noi ne cunoaștem.

Iar regele șobolanilor mă îngrozește atât de mult
că mă ascund după fusta bunicii
o rog să plecăm acasă
Și nu pot să dorm noaptea.

O trezesc pe bunica din somn
Ea mă ridică în brațe și mă așează pe pian.
Muhlbach îl cheamă – e prietenul meu
Are clapele din fildeș.
Două din ele sunt nefuncționale
Re bemolul din octava mică și fa diezul din octava mare

După moartea bunicii
mama îl va vinde unor germani –
va costa o avere.
Voi plânge când vor veni hamalii
să-l scoată din casă,
nu voi înțelege de ce părinții nu vor avea o altă ieșire la începutul anilor 90

Îmi vor da lacrimile când voi bea compot de piersici
Îmi va fi dor de bunica
O voi vedea în lumina reflectoarelor
Îi voi auzi cântecul șoptit

Acum stau așezată pe pian.
Bunica îmi aduce compot de piersici,
eu mănânc piersicele
sucul îmi curge până la cot.
Sunt fericită

Alt nume

Dacă ar trebui să-mi aleg un nume
N-aș fi putut să mă opresc la unul singur
și nici n-aș îndrăzni
să îmbrac haina vreunui personaj.
Aș fi putut să fiu pana din coada unui vultur
sau o piatră neatinsă din atelierul unui sculptor.
Morala sau poftele interzise ale unui criminal
un obiect util, dar nefuncțional.
O scrisoare neadusă la destinatar
Unul din copiii deasupra lanului de secară
O linie dintr-o schiță nereușită
Un tact ne la locul lui, o vorbă nepotrivită
Himera din grădina lui Bosch
Sau scena tăiată la montaj dintr-un film prost.
Un cuvânt șters dintr-un manuscris
Un scop nobil, dar rămas neatins.
Un gând neînțeles din carte
La primul zbor pe lună – martor.
Servitoarea ce șterge praful de pe pianul la care a cântat o vedetă
O umbră, nimic mai mult decât o siluetă.
Sunt un amalgam
de nume proprii măcinate până la absurd
Dar nu vreau
și niciodată n-am vrut
să fiu altcineva decât cine sunt
Nimic mai mult
Decât o mamă a doi fii
Unul deștept, frumos, veșnicul meu cântec de dor și motor
și celălalt – mort
pe care toată viața în mine o să-l port.

Marinei Tvetaeva

Aș fi vrut să merg alături, să te țin de mână
Să-mpart cu tine durerea,

Aș fi vrut să fiu unul din copiii tăi
Să-ți acopăr fruntea cu săruturi
Să-ți citesc înainte de somn povești
Din hârtiile de care stiloul tău s-a atins
să construim nu ținte – dar scuturi

Aș fi vrut să fiu unul din amanții tăi
Aș cere milă pentru tine de la sfinți

Dacă aș fi putut
ți-aș fi cumpărat
un revolver din magazinul de antichități
Ca să te împuști

Lift

Am două lifturi la serviciu
Cutii infinite cu oglinzi
Cad în jos
Apoi cu ele mă ridic.

În cel din stânga
obişnuiam să merg cu tine
Ne furam săruturi
S-au prăbușit în puțul liftului anii

În cel din dreapta
nimeresc cu fete
Cu bretelele de la sutien înfipte în umeri
Ridic, cobor nivele
Ascult discuţii despre manichiură
Şi tatuaj de sprâncene.

Zilele trec
Lifturile nu se schimbă
Fetele nu dispar

Visez într-o bună zi
Să-mi fac curat în cap
Să mă concediez
De toate cutiile să scap
Să evit orice conformare
Să-mi iau fiul și să ne mutăm
Să trăim în mare