paranoie

Te-am visat urât azi noapte.
Eu te iubeam,
iar tu m-ai înşelat
Ţi-am povestit,
am râs cu poftă
peste o clipa
ambii am uitat.
Şi totuși straniu
de ce eu mai rămân
un pic supărată
iar tu mă privești
de parcă te-ai simți vinovat.

Advertisements

Motivații

Lucrurile importante i se întâmplă neașteptat.
Trăirile colorate
și cele mai frumoase iubiri – necondiționat.

Copilul ce privea acvariumul
pentru prima dată.
Țâncul maidanez ce a lins-o în palmă
când era tristă și debusolată.
Un sărut multașteptat
ce a găsit-o în clipa, în care nu era gata.
Stări de unitate, prietenii, nostalgia, discuțiile noaptea cu tata.
Muzee, concerte, cărți și filme –
darnica cutie cu lumină – de ani de zile neschimbată.
și casa ei fidelă de pește – gingășia și siguranța
pe care i-o dă apa.

Setea –
(în zilele în care n-o trădează)
e ceea ce-i mișcă cursul
O face să se trezească
Din nou să-și pună întrebări
şi să caute răspunsuri
Să aibă poftă să vadă o dată răsăritul
și măcar încă o dată apusul.

Perpetuum în Em

Stau la bucătărie și fumez.
Noapte
Ora patru.
În camera de-alături
Stă la masa de lucru
Fumează și tata.

Ambii nu putem dormi
De parcă cineva
ar fi otrăvit aerul din casă.
Ambii în apă plutim
Doi pești diferiți
Prinși în aceeași plasă.

Tata
Din norul lui de fum
pescuiește note
Le aranjează în tacturi.
Iar eu
Mă uit la scrum
Fac din el fraze
Dar mă pierd printre cuvinte și straturi.

Tata
își scoate așchii din suflet
Aud muzică.
Înseamnă că zilei de azi
nu i-a reușit complotul.
Infecția o transformă-n sunet
Zâmbesc,
mă bucur el și-a găsit antidotul.

Iar eu
Mă uit la foaia
Rămasă albă și intactă.
Azi, ca și ieri
Rămân cu sine.
Bolnavă
Infectată

Bunica, Teatrul de Operă şi Compotul de Piersici

În ajun de Crăciun
Teatrul de Operă miroase a chifle și papuci.
Chiflele se coc în bufetul de la etajul trei,
dar mirosul îl simt încă din prag
când trec de turnichetul
de la intrarea de serviciu.
Până mă scutură bunica de zăpadă
Mă salut cu deadea Kolea.
Veșnic aruncă glume noilor veniți.
Chicotesc în șiretul de la căciula mea mare şi incomodă
pe care o poartă toți copiii sovietici.
Bunica, îmi îndreaptă fustița
Îmi lasă 9 copeici –
pentru chiflă și compot
și pleacă la repetiții.

Iar eu rămân cu Nadea și deadea Kolea.
Nadea e fiica violoncelistei din orchestră,
cu un an mai mare decât mine,
blondă, cu dinții strâmbi,
veșnic zâmbitoare și cu privirea vie.
Deadea Kolea e gardian
Are un caiet terfelit în care scrie poezii
Ne așteaptă să venim cu nerăbdare
să ne distreze cu rime hazlii
și o face cu atâta uitare de sine
că-i tremură de emoție mâinile.
Râdem în hohote
cădem pe jos
strângem pe ștrampi praful de pe parchetul vechi și ros
de ani de zile din holul teatrului.
Când își termină creațiile noi
Lui deadea Kolea i se face rușine de slăbiciunea sa,
devine sever și ne fugărește.
Atunci alergăm prin coridoarele lungi și semi-întunecate.
La garderobă ne așteaptă teotea Klava –
o evreică mare și prietenoasă
dar foarte neîndemânatică.
Când intrăm avem nevoie de timp ca să ne deprindem cu mirosul insuportabil
de pantofi și cizme vechi.
Dar răbdăm.

Teotea Klava ne transformă în zâne și prințese
ne pune pălării și măști
se lasă în fotoliu
Bate din palme,
La finele fiecărei scenete ne cheamă la bis.

Urmărim ceasul de pe perete
ca să nu scăpăm ora pauzei
când toți artiștii vin la bufet.
Atunci ne întoarcem în fugă la etajul trei,
ne ascundem la masa din colț și devenim timide.
Bufetul se umple într-o clipă de voci asurzitoare,
glume și arii dedicate bufetierii.
Mulți nu au bani
și o îndulcesc pe teotea Mașa
cu promisiuni înscrise în caiet

Vin bunica și mama Nadei.
Vin colegii și prietenii lor,
ne iau în brațe,
ne trag de cosițe și ne prind de nas.
După pauză – toți revin în săli,
Dar noi rămânem singure
confuze de liniștea lăsată
în urma exploziei de drame și comedii
născute în bufetul mic
timp de 30 de minute

Inventăm istorii.
Să nu râdă de noi teotea Mașa
vorbim în șoaptă
despre viitorul de artiste
care ne așteaptă,
ne alegem rolurile
și neapărat costumele.

În ajun de Crăciun
Mă duce bunica la Spărgătorul de Nuci
rămân fascinată de spectacol
de eroina prinicipală – Mașa
chiar mă îndrăgostesc
insist să mergem cu bunica
Să o văd în culise.

Enormă mi-e dezamăgirea
Când văd că de fapt nu e o fetiță fragedă
cum am văzut-o din sală,
dar e o tanti aproape bătrână și strașnic de machiată –
încât nu pot să-i ghicesc fața.
Degeaba acea tanti străină
Încearcă să-mi demonstreze
Că noi ne cunoaștem.

Iar regele șobolanilor mă îngrozește atât de mult
că mă ascund după fusta bunicii
o rog să plecăm acasă
Și nu pot să dorm noaptea.

O trezesc pe bunica din somn
Ea mă ridică în brațe și mă așează pe pian.
Muhlbach îl cheamă – e prietenul meu
Are clapele din fildeș.
Două din ele sunt nefuncționale
Re bemolul din octava mică și fa diezul din octava mare

După moartea bunicii
mama îl va vinde unor germani –
va costa o avere.
Voi plânge când vor veni hamalii
să-l scoată din casă,
nu voi înțelege de ce părinții nu vor avea o altă ieșire la începutul anilor 90

Îmi vor da lacrimile când voi bea compot de piersici
Îmi va fi dor de bunica
O voi vedea în lumina reflectoarelor
Îi voi auzi cântecul șoptit

Acum stau așezată pe pian.
Bunica îmi aduce compot de piersici,
eu mănânc piersicele
sucul îmi curge până la cot.
Sunt fericită
qq

Alt nume

Dacă ar trebui să-mi aleg un nume
N-aș fi putut să mă opresc la unul singur
și nici n-aș îndrăzni
să îmbrac haina vreunui personaj.
Aș fi putut să fiu pana din coada unui vultur
sau o piatră neatinsă din atelierul unui sculptor.
Morala sau poftele interzise ale unui criminal
un obiect util, dar nefuncțional.
O scrisoare neadusă la destinatar
Unul din copiii deasupra lanului de secară
O linie dintr-o schiță nereușită
Un tact ne la locul lui, o vorbă nepotrivită
Himera din grădina lui Bosch
Sau scena tăiată la montaj dintr-un film prost.
Un cuvânt șters dintr-un manuscris
Un scop nobil, dar rămas neatins.
Un gând neînțeles din carte
La primul zbor pe lună – martor.
Servitoarea ce șterge praful de pe pianul la care a cântat o vedetă
O umbră, nimic mai mult decât o siluetă.
Sunt un amalgam
de nume proprii măcinate până la absurd
Dar nu vreau
și niciodată n-am vrut
să fiu altcineva decât cine sunt
Nimic mai mult
Decât o mamă a doi fii
Unul deștept, frumos, veșnicul meu cântec de dor și motor
și celălalt – mort
pe care toată viața în mine o să-l port.

Marinei Tvetaeva

Aș fi vrut să merg alături, să te țin de mână
Să-mpart cu tine durerea,

Aș fi vrut să fiu unul din copiii tăi
Să-ți acopăr fruntea cu săruturi
Să-ți citesc înainte de somn povești
Din hârtiile de care stiloul tău s-a atins
să construim nu ținte – dar scuturi

Aș fi vrut să fiu unul din amanții tăi
Aș cere milă pentru tine de la sfinți

Dacă aș fi putut
ți-aș fi cumpărat
un revolver din magazinul de antichități
Ca să te împuști

CRONICA NEVROZELOR

A tresărit șoferul de taxi când am deschis sticla de șampanie
pe bancheta din spate
I-am zis să privească neapărat eclipsa
și i-am promis că merg la tine pentru ultima data.
Înainte sa-ți bat la ușă am încerat o poză teatrală
Am repetat fraza tâmpită și patetică,
pregătita din timp, ca la școală
M-am bucurat că sunt în negru îmbrăcată
Negru mă face să mă simt mai mândră
și nu ştiu de ce mai importantă
Din prag te-am tras de mână să căutăm acoperișuri,
Vroiam să văd luna
Credeam că ea îmi va lua din gât nodul
Am cutreirat în doi tot cartierul, urcat scări,
dar am găsit doar ieșiri închise-n poduri

Am revenit dispuşi
şi obişnuiţi să acceptăm eşecurile
Mirosul casei tale mă făce să mă simt mică și lașă
Cu zgomot au căzut pe podea toate măștile.
Mi-am ocupat locul preferat –
pe pervazul de la fereastră.
O oră am vorbit, citit unul altuia în voce,
răsfoit cărțile.

Mulțumesc că ma susțiii și reacționezi adecvat la a mea nevroză şi nebunie
Faci orice, numai să mă simt mai bună decât cred – lângă tine
Am fost suficient de matură
Cât a fost nevoie, 9 ani de zile
Acum – vreau să fiu beată și proastă
Să caut luna
Să ma dau în spectacole
Îmi trebuie să-mi ies din minți măcar căteodată
Ca să nu pierd din ochi sclipirea
să nu mă opresc din făcut cocori de hârtie
sa mă simt,
măcar din când în când
cu adevărat vie.
Iar nodul din gât, îl voi purta cu mine
M-am obișnuit cu el, sunt bine
Nu-l voi da nimănui
nici Lunei,
nici Ţie

La science des rêves

În loc de ochi – un telescop
Iar în urechi – numai sincope
Pe limbă – două apostrofe
În loc de gânduri – apocrife

Tutun și liliac – în nări
Paie și pene – în păr
Scrum și sare – pe gene
Nori de vată – în loc de sprâncene

Mă-nvârt în dansul unui sufist
Trăiesc un vis surrealist

____________________________________

Вместо глаз – телескоп
А в ушах – только синкопы
На языке – два апострофа
Вместо мыслей – апокрифы

Табак и сирень – в ноздрях
Солома и перья – в волосах
На ресницах – пепел и соль морей
Облака из ваты – вместо бровей

Кружусь в танце суфиста
Живу во сне сюрреалиста

Te las

Te las
Să evadezi din scrânciob
Apoi să te lovești
Că tot vroiai să te verifici.
În dansul tău pe sfoară
renunț să te mai susțin
Te las să cazi
și nu te mai prind în palme
de data asta – mă abțin.
Sunt decis să mă răzbun
deși-s convins că nu porți nici o vină
urmăresc
Cum într-un rug comun mocnesc ale noastre inimi
Sunt nevoit
să-ți anticipez pașii
Ca nu cumva să-ți vină-n cap
că fără mine poți trăi
și să mă lași

dorm

Dorm
Când merg și nu ești alături
Deși par preocupată de treburi
Panicată caut răspunsuri
Înerc să mă mint cu plusuri
Dorm
și visez realitatea
îmi duc prin somn singurătatea
Dorm când mă sufoc de dor
Dorm și nu pot să adorm
Dorm
cu fața în nisip
Lipsa ta mă deprimă
Ca soldatul lui Rimbaud
Cu o gaură lângă inimă