A privit pe dulap cum atârnă rochia

aranjată si albă
Pe podea – geanta si tocurile.

După geam – foșneau plopii.
În colț – pe o taburetă înaltă
stătea un pitic
îmbrăcat în costum de arlekin
Jongla cu trei sfere,
în ele
se schimbau cadrele
copii, batrâni si un ochi de bărbat.

Ea, liniștită și calmă
s-a așezat pe pat.
privea nemișcată,
piticul tăcea

Peste o oră
Brusc  și-a coborât tălpile goale pe parchet
a venit spre pitic
cu atenție l-a analizat
S-a dus la bucătărie
a luat o sacoșă ieftină
a pus în ea rochia, pantofii și sferele

L-a apucat pe pitic de mână
I-a înmânat sacoșa
L-a pupat în frunte
și l-a condus spre ușă

A revenit în cameră
singură și fără remușcări
Piticul a plecat
Scurgându-se pe scări

Advertisements

Scaieţi pe străzi pustii, mânaţi de gânduri
Avioane, maşini, motănaşi nou-născuţi
Peştii zboară prin pustiu, minţiţi de vânturi
Nu există câini a nimănui,
cum nu există vii sau morţi

Destine străine, trăite mai lacom decât cele proprii
Minute aranjate în cerc, într-un vis uitat
Tata cu fiul plutesc într-o luntre
urmăresc soarele cum apune
Iar tu – lipit de ecranul albastru
unicul anonim adevărat
dus cu ambulanţa pe lună

Suspendaţi
printre locuri comune şi dăţi
pierduţi
printre zile şi fibre
Cuminţi, frumuşei, pieptănaţi
Doi copii rebeli uitaţi la matinee
Lipsiţi de iluzii, de azi şi de mâine
doi tâmpiţi
din fericire încă nerealizaţi
deja obosiţi
într-un ştreang la doi
Atârnaţi
ne leagănă vântul
Ritmic şi lent
Prindem tempoul
penibili, sensibili şi cinici
concomitent

Prea simple lecţiile
Şi prea mult timp mi-a luat să realizez propria prostie
Să mă ferească Dumnezeu să mă apuc vreodată
să scriu despre cei şapte ani de căsnicie

Nu ţi-a dat Dumnezeu femei perfecte
Şi dacă ţi-ar fi dat – n-ai fi luat
Te mulţumeşti cu cele rămase – defecte
La fel ca şi tine
Făcute din acelaşi aluat stricat

ce tâmpenie
să-mi duc indiscreția cu capul sus
pierd limita
joc
îmi justific metamorfozele
Împart nedoritorilor –
rolurile

Dacă mă las condusă de vină
de data asta nu mai ies –
acolo voi rămâne

îmi bag remușcările-n cur
aleg
să admir copilul cum doarme.

De când am renunțat sa mă mai mir
de tempourile lui
brusc devenit
de două ori mai mare

De câteva zile 

nu se oprește fluxul poeziilor din cap
nu ating pixul, mă spăl cât mai des pe mâini, vreau de ele să scap

M-au înrobit,
îmi vând sufletul pe cuvinte
viitorul caută ieșire
mi-e frică să scriu ceva,
ce va avea menirea să se întâmple.

când nu rezist să mă abțin – mă bag în cadă
apa știe să mă trateze
îmi oprește gândurile
închide ușile
îmi intră prin urechi
deconectează lumea și sunetele

am avut un vis astă noapte
că am murit

fericită și inecată

Deadman

Când intri în cameră
Umpli tot spaţiul
Mişti aerul, pătrunzi prin colțuri
Colorezi vibraţiile

Dar nu azi.
Azi porţi glugă, ochelari negri şi stai în căşti
Sumbru, tacut
Fără intenţii şi fără măşti

Îţi limitezi la minim mișcările
Pluteşti într-o barcă
Tu
Şi frustrările

 

Neil Young – Deadman

Не пей вина, Гертруда

Sfânta beție descoperă nuanțele
naște emoții
crește palpitații
adevărul curge prin vene
îți arunci pe fereastră fricile
întinzi pe podea scâncete
înșiri pe masă mațele

pleacă în lacrimi sensibilii
rămân până-n zori consacrații.

își mângâie în palme dorurile
cuprinși surorii și frații
plâng, apoi râd
când se pomenesc dimineața
se culcă
cine pe unde apucă

​Am asistat la nașterea unui sceptic

numai ce
Am trăit un moment unic
deosebit de palpitant
prins pe pernuţele degetelor
unul cât se poate de important

un an in urmă aveam să pierd cunoștință
să am genunchii moi
să tremur de emoție
să mă zbat ca peștele pe uscat
fără să-mi pot stăpâni reacția

iar azi am stat rece și calmă
cu picioarele înfipte în asfalt
ce ocazie să spun mulțumesc
tuturor ce nu mi-au întins mâna
atunci când cădeam în neat

totul este cum este
nimic nu regret
una nu mii clar
dacă am avut 
din urma asta
de pierdut sau de câștigat